Burnout-ul poate fi resimțit atât în domeniul profesional, cât și în rolul parental.
Este o temă tot mai frecventă în societatea contemporană, atât în plan profesinal cât și parental.
burnout profesional
Cronologic, primul autor care a folosit denumirea de Burnout a fost scriitorul englez Graham Greene, în romanul său „A Burnt-Out Case” (1960), în care a descris povestea unui arhitect care nu a găsit nici sens în profesia sa, nici plăcere în viață.
Termenul a fost introdus în domeniul psihologiei de către psihologul american Herbert J. Freudenberger, în anul 1975, în articolul „Staff Burn-Out”, unde a descris burnout-ul ca o stare de: epuizare, oboseală și frustrare, datorate unei activități profesionale ce nu reușește să producă așteptările anticipate.
Mai târziu, C. Maslach a studiat acest fenomen și l-a descris ca fiind un proces de acumulare treptată de oboseală, cinism și angajament redus în rândul profesioniștilor din domeniul asistenței sociale. Inițial, burnout-ul a fost considerat a fi specific profesioniștilor care lucrează
în îngrijirea oamenilor (medici, asistenți medicali, terapeuți, etc.), însă în prezent este documentat faptul că poate fi dezvoltat de persoane care activează în orice domeniu. Burnout-ul profesional apare în urma expunerii prelungite la cerințe înalte asociate muncii desfășurate, în absența resurselor necesare.
El are trei dimensiuni (Maslach et al., 2001):
1. epuizare emoțională și fizică;
2. atitudine detașată față de beneficiarii serviciilor oferite (cinism, depersonalizare);
3. sentiment scăzut de realizare personală
Printre consecințele burnout-ului profesional se pot număra: tulburări ale somnului, deteriorarea stării de sănătate fizică, scăderea satisfacției la locul de muncă, intenția crescută de a demisiona, abuzul de alcool, etc. (Mikolajczak et al., 2020). Burnout-ul nu este o simplă oboseală ce trece repede, ci este o epuizare cronică, pe mai multe paliere, care cere timp îndelungat de recuperare.
burnout parental
Burnout-ul parental este un sindrom al epuizării intense și este cauzat de un dezechilibru între resursele de care dispune persoana și cerințele apărute ca urmare a rolului parental (Mikolajczak et al., 2021). Caracteristicile burnout-ului parental sunt următoarele:
1. epuizare emoțională și fizică;
2. scăderea sentimentului de competență în rolul de părinte;
3. distanțare emoțională față de copil;
4. percepție negativă despre sine ca părinte, mai exact, percepția că există o diferență contrastantă între felul în care persoana se angajează în rolul de părinte în prezent și „părintele care a fost odată” (Roskam et al., 2018, p. 6).
Burnout-ul parental este distinct de stresul parental. Burnout-ul în rolul de părinte este un răspuns la un stres parental cronic și copleșitor, în timp ce stresul în rolul de părinte este o reacție de aversiune față de cerințele impuse de rolul parental. Burnout-ul parental nu este resimțit doar la nivel psihologic, ci și în corp, unde se înregistrează niveluri de cortizol foarte ridicate – niveluri despre care studiile arată că pot fi comparabile cu sau chiar mai mari decat nivelul de cortizol înregistrat la pacienții cu dureri cronice și la victimele violenței domestice (Brianda etal., 2020).
Burnout-ul parental are consecințe serioase atât asupra părinților (ex. tulburări ale somnului, comportamente adictive, distanțare
emoțională, amplificarea conflictelor din cuplu, ideație de evadare din rolul de părinte, ideație suicidară, etc.) cât și asupra copiilor (ex.
neglijare, violență din partea părinților).
ce spun organizațiile de sănătate mintală?
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), începând cu anul 2019, a recunoscut burnout-ul ca fiind un fenomen care survine în context profesional (nu și parental) și l-a caracterizat drept un sindrom ce apare ca urmare a stresului cronic de la locul de muncă, care devine, tot mai greu de gestionat în timp.
Conform Clasificării Tulburărilor Mentale și de Comportament, revizuirea a unsprezecea (ICD-11; în România este în vigoare varianta ICD-10), sunt trei simptome care definesc burnout-ul:
1. sentimente de scădere a energiei sau epuizare;
2. distanță mentală crescută față de locul de muncă sau sentimente de negativism/cinism față de locul de muncă;
3. sentimente de ineficiență și lipsă de realizare.
cum evaluăm burnot-ul?
Pentru o evaluare psihologică clinică, instrumentul psihometric cel mai utilizat în măsurarea nivelului de burnout profesional, la nivel internațional, este: The Maslach Burnout Inventory (MBI), dezvoltat de Christina Maslach și Susan E. Jackson în 1981, iar pentru măsurarea nivelului de burnout parental, Parental Burnout Assessment (PBA), dezvoltat de Roskam și colaboratorii săi, în 2018.
Aceste instrumente nu sunt standardizate pe populația din România, deci nu pot fi folosite ca instrumente de psihodiagnostic în țara noastră. Cel mult pot fi folosite în scop informativ, sau de cercetare, în lipsa unei adaptări standardizate pe populația românească.
Cu toate acestea un specialist în sănătate mintală (psiholog clinician, psihoterapeut, medic) poate identifica simptome specifice și intensitatea lor, din discuția cu persoana în cauză și din alte instrumente utilizate în practica sa. Este important ca atunci când încep să fie resimțite dificultăți ca cele descrise mai sus, să se apeleze la un specialist. Amânarea adresării unor dezechilibre precum: perturbări ale somnului, dificultăți de concentrare, dificultăți de relaxare, iritabilitate, apatie, neliniște, epuizare fizică și psihică, dureri somatice, etc., nu face decât să întârzie necesitatea de a reflecta asupra sării interioare și de a acționa înspre binele propriu.
Burnot-ul din perspectiva psihologiei analitice (jungiene)
Din perspectivă jungiană, burnout-ul nu este doar despre stres sau oboseală fizică, ci reflectă un dezechilibru psihologic mai profund. Poate fi o exprimare a unui conflict interior. De multe ori burnout-ul apare atunci când ne identificăm excesiv cu persona — cu rolul exterior sau identitatea pe care o arătăm lumii, modelată de așteptările celorlalți și de ale noastre (uneori împrumutate fără să fim conștienți) cu privire la
noi înșine, precum și de responsabilitățile impuse de aceste roluri.
Orientându-ne atenția doar spre aceste roluri, ajungem să neglijăm adesea lumea noastră interioară și acele părți din noi care caută împlinirea nevoilor de: odihnă, creativitate, orientare spre un sens personal. În timp, această deconectare generează tensiuni între diferite aspecte ale psihicului: dorința de a reuși versus nevoia de a încetini, sau nevoia de a-i mulțumi pe ceilalți versus aspirația de a fi autentici.
Când aceste conflicte interioare rămân nerezolvate sau inconștiente, energia noastră psihică se blochează. Începem să ne simțim epuizați, deconectați, detașați, sau ca și cum ne-am pierdut sensul. Dintr-o perspectivă jungiană, burnout-ul nu este un eșec, ci un semnal vital venit din inconștient — un mesaj că ceva esențial a fost neglijat. El ne invită să ne oprim, să reflectăm și să începem un proces de integrare: de a aduce în conștiință părți uitate din sine, de a recunoaște nevoile noastre profunde și de a crea unu spațiu pentru reînnoire. Prin acest proces ne putem apropia de un echilibru interior mai profund, de întregire și de o viață trăită în acord cu sinele nostru autentic.
ce ajută în burnout?
Iată câteva posibile direcții:
I. Sprijin specializat:
- Evaluarea stării psihologice de către un psiholog clinician/psihoterapeut/medic.
- Psihoterapie care să adreseze atât simptomele vizibile cât și ce anume a dus acolo, pentru o efecte benefice pe termen lung.
- Terapii somatice pentru reglarea sistemului nervos.
II. Conștientizare de sine & reflecție:
- Jurnal în care să fie monitorizate stările emoționale, nivelul de energie, factorii de stres și ce anume aduce sens.
- Momente de acordare interioară pe parcursul zilei: momente de reflecție în care să fie conștientizat nivelul energiei fizice, emoționale și mentale și cum fluctuează pe parcursul zilei.
- Reflectarea la standardele (auto)impuse, a tendințelor perfecționiste, a vocilor critice exterioare și interioare.
- Exprimare creativă: prin artă, muzică, mișcare pentru eliberarea emoțională.
- Practici liniștitoare: mindfulness, meditație, yoga, plimbări, orice activitate care adduce prezență și liniște.
III. Reintegrare viață‑muncă și stabilirea unor limite sănătoase
- Stabilirea limitelor
- Refuzarea sarcinilor extra și protejarea timpului personal.
- Limite digitale: evitarea email-urilor de serviciu după program; dezactivarea notificărilor.
- Spații distincte: zone separate pentru lucru și odihnă (mai ales lucrând remote).
- Reevalurea rolului
- Clarificarea valorilor personale: Ce aspecte ale muncii corespund sau contravin valorilor personale?
- Reducerea volumului de muncă: Deleagări, automatizări, eliminarea sarcinilor inutile.
- Explorare de opțiuni: Pauză sabatică, schimbare de carieră sau orientarea spre noi responsabilități dacă este necesar.
IV. Sprijin social și emoțional
- Discuții cu persoane de încredere despre această experiență.
- Alăturarea la un grup de suport online sau offline.
- Comunități terapeutice: Grupuri de dezvoltare personală, ateliere, retreat-uri.
V. Ajustări ale stilului de viață
- Reducerea stimulentelor: limitare cofeină și zahăr.
- Mese regulate și sănătoase.
- Hidratare.
Referințe:
Brianda, Maria Elena, Isabelle Roskam, and Moïra Mikolajczak. „Hair cortisol concentration as a biomarker of parental burnout.” Psychoneuroendocrinology 117 (2020): 104681.
Maslach, C., Schaufeli, W. B., & Leiter, M. P. (2001). Job burnout. Annual review of psychology, 52(1), 397-422.
Mikolajczak, M., Gross, J. J., & Roskam, I. (2021). Beyond job burnout: Parental burnout!. Trends in Cognitive Sciences, 25(5), 333-336.
Mikolajczak, M., Gross, J. J., Stinglhamber, F., Lindahl Norberg, A., & Roskam, I. (2020). Is parental burnout distinct from job burnout and depressive symptoms?. Clinical Psychological Science, 8(4), 673-689.
Roskam, I., Brianda, M.-E., & Mikolajczak, M. (2018). A Step Forward in the Conceptualization and Measurement of Parental Burnout: The Parental Burnout Assessment (PBA). Frontiers in Psychology, 9, 758.
World Health Organization. (2019). International statistical classification of diseases and related health problems (11 th ed.).